Transport Transport Gratuit pentru comenzile peste 149 RON.
7 Utilizari neasteptate ale balsamurilor de buze

7 Utilizari neasteptate ale balsamurilor de buze

14 decembrie 2017 14:08:00 EET

În sezonul rece, multe persoane, bărbați și femei deopotrivă, recurg la balsamuri de buze pentru protecția împotriva adversităților vremii. Dintr-odată, devin accesorii aproape obligatorii Pentru EA și EL, de ținut mereu în buzunar, în geantă, în rucsac...

Dar ceea ce nu știe toată lumea este că utilizările depășesc sfera binecunoscută. Nu doar catifelează, hidratează și repară buzele...

Iată câteva alternative neașteptate de a le folosi, care-ți pot face viața mai ușoară:

1. Favorizează vindecarea micilor leziuni

Ingredientele conținute le conferă balsamurilor excelente proprietăți nutritive, hidratante, regenerante și lenitive. Astfel, se justifică de ce pot favoriza cicatrizarea leziunilor superficiale ale pielii (zgârieturi, tăieturi).

2. Calmează iritațiile nasului

Dacă, din cauza unei răceli, pentru că te-ai suflat des, ai nasul iritat și te ustură, nu trebuie să cauți remediul prea departe. Nu ai nevoie de unguente scumpe. Problema ta își poate găsi rezolvarea în balsamul de buze.

3. Previn formarea bășicilor la picioare

Bășicile picioarelor apar mai ales când porți o încălțăminte nouă, de regulă din piele sau alte materiale mai dure. Pentru prevenirea reacției neplăcute și a complicațiilor, ajunge sa aplici balsamul în zonele ”cu risc”.

4. Domolesc firele de păr rebele

Îndeosebi persoanele cu părul fin și subțire cunosc fenomenul ciudat când firele se electrizează. Poți evita efectul dacă aplici pe pieptene puțin balsam, dar nu excesiv sau părul tău va apărea unsuros.

5. Înmoaie cuticulele și le protejează

Compușii cu acțiune hidratantă, protectivă și antibacteriană devin o soluție eficace pentru cuticulele cu tendință de exfoliere. Aplicările directe favorizează îndepărtarea pielițelor și previn uscarea cuticulelor.

6. Pot înlocui baza pentru make up

Secretul machiajului impecabil constă în primer. Prin formula nutritivă, revitalizantă și elasticizantă, pătrunde în profunzimea pielii, protejând-o de agresiunea compușilor chimic. În mod similar acționează și balsamul de buze.

7. Lubrifiază fermoarele

Unii compuși cu care producătorii îmbunătățesc balsamurile (de exemplu, ulei de măsline, ceară de albine), le conferă o textură uleioasă. Drept urmare, pot servi pentru lubrifierea fermoarelor și altor obiecte metalice.

Recomandări

De multe ori, soluționarea unor probleme se află chiar sub nasul tău. Nu întotdeauna ai nevoie de produse specifice, uneori, ajunge să deții unul ”multitasking”.

Pregătește-ți buzele pentru sezonul rece folosind balsamurile de buze Faunus Plant! La nevoie, le poți găsi întrebuințări pe care, până acum, poate nici nu le-ai bănuit!

Postat în Sfaturi De:
Blugento Admin
Comentarii



* Câmpuri Obligatorii