Transport Transport Gratuit pentru comenzile peste 149 RON.
Cum iti dai seama ca ai o problema cu tiroida? (partea I)

Cum iti dai seama ca ai o problema cu tiroida? (partea I)

24 martie 2016 20:46:47 EET

Printre cele mai importante glande din corpul uman, tiroida este și una dintre cele care frecvent, suferă din cauza unor patologii. Este vorba despre o glandă cu rol fundamental în metabolism, ce influențează și funcțiile altor organe, printre care amintim creierul, inima, rinichii, ficatul și pielea.

Categoriile cu risc crescut sunt femeile, în raport de 6 la 1 cu reprezentanții sexului masculin. Însă nici copiii nu pot fi excluși din grupul persoanelor care la un moment dat, pot avea o problemă. Iar dacă istoricul familiar include deja astfel de tulburări, riscurile de îmbolnavire cresc.

Cu toate că problemele cele mai comune sunt hipo și hipertiroidia, nu putem să nu menționăm adenoamele sau nodulii tiroidieni, tumorile, tiroidita ori boala Graves. Acestea pot cauza o serie de modificări fizice și la nivel hormonal, primele afectate fiind pielea, părul, greutatea și în general, calitatea vieții.

Iată câteva semnale de alarmă care te atenționează că tiroida nu funcționează cum trebuie:

Variațiile de greutate

O neașteptată scădere sau o creștere în greutate, aparent fără cauze justificate, pot reprezenta simptomele unor probleme. În cazul hipotiroidiei (deficitul de hormoni tiroidieni), se verifică acumularea rapidă a kilogramelor, până și după un regim hipocaloric sau după un program de antrenament fizic intensiv.

În schimb, persoanele cu hipertiroidie (producerea în exces de hormoni tiroidieni) constată că slăbesc în ritm alert. Însă pierderea kilogramelor nu este consecința vreunei diete și are loc chiar dacă regimul alimentar abundă în calorii.

Căderea părului

De pe urma acestor dereglări are de suferit și podoaba capilară. Dacă la pacienții cu hipotiroidie, firul de păr se prezintă aspru și uscat, cu o vizibilă tendință să cadă, rarefierea podoabei capilare nu le este străină nici celor cu hipertiroidie.

Modificarea aspectului pielii

Nici pielea nu rămâne imună în față disfuncțiilor tiroidei. În prezența hipotiroidiei, apare uscată, aspră și îngroșată, putându-se crăpa ușor. La polul opus se află hipertiroidia, când pielea poate să devină subțire, umedă, fină și caldă la atingere.

Pentru a cunoaște și alte simptome ce pot explica disfuncția tiroidei, urmărește și celelalte părți ale prezentei postări!

Postat în Sfaturi De:
Blugento Admin
Comentarii



* Câmpuri Obligatorii